Sirna - Eveniment de socializare, 23 iulie 2011

[mihaiatanasie]

A fost Åžirna!
« Un eveniment de socializare », aşa cum l-au numit iniţiatorii, organizat nu în saloanele vreunui castel, ci pe un aerodrom particular, acolo unde nu toaletele doamnelor atrag ochii bărbaţilor, ci frumuseţea aeronavelor şi evoluţiile acestora.
Pentru că un astfel de eveniment nu putea să mă lase indiferent, încă de vineri i-am dat calului meu roşu să mânce jaratec şi apoi i-am cerut să mă ducă la gară. Apoi, de la « Romană », unde s-a reunit gaşca de spotters, un zbor lin la bordul unui frumos microbuz WV, cu binecunoscutul pilot Şoimar la manşă, până la « Aeroportul Şirna Tăriceni » (aşa scrie pe panoul cel mare amplasat la intrare). Un loc cu un palmares bogat :



Ne-am instalat fain-frumos pe o cochetă terasă, unde deja « socializau » câţiva oameni în costume de zbor. Am ajutat la descărcarea portgabajului WV, plasând în frigidere combustibilul zilei destinat musafirilor. In vitrina frigorifică şi-au găsit loc câteva baxuri cu lichide răcoritoare, însoţite de un mic anunţ : « Contravaloarea răcoritoarelor se pune în cutiile alăturate ». Anticipând, voi spune ca la căderea serii frigiderele erau goale, iar cutiile de carton pline. Deşi nimeni nu păzea patrimoniul.
Am pornit în explorare. Primul obiectiv pe care l-am privit cu respect a fost planorul Blanik; respect pentru aeronava în sine, dar mai ales pentru numele înscrise pe carlingă: Mircea Finescu (Dumnezeu să-l odihnească!), dar şi faimosul Nicolae Mihaiţă “Mami” şi pritenul nostru Luciano Mihăiţă.



In apropiere am mai văzut un câmp de bătălie, de care, din păcate, nu am mai apucat sa profit seara, din cauza decolării cursei WV de Bucureşti (tocmai atunci a izbucnit mare paintwar).
Nici nu ne-am terminat bine inspecţia, când a început activitatea de zbor prin evoluţia unui (un fel de) kiteeitivi. N-a reusit să decoleze, dar a fost spectaculos



Apoi au încercat şi au reuşit să decoleze motodeltaplane, intâi „Bunicu Flydragoş”



Apoi Albert Malaxa



Am ochit un avion frumos, un ICP Savannah cu caracteristici de zbor tout terrain, am hotărât să mi-l aproprii, chiar dacă ştiam că titularii râmniceni-săraţi erau în apropiere



Au inceput să zboare şi avioane, ca o promisiune pentru festivalul ce avea să urmeze





Inca un eveniment care nu putea trece neobservat a fost aterizarea unui Fox alb. Prea departe pentru a participa la „commité d’acqueil”, am aflat că la bord erau „Mami” şi Laci. Pe ei nu i-am găsit imediat, dar avionul nu s-a ferit să zâmbească pentru fotografi



Bâzâitul motoarelor de aeronave a devenit un continuu zgomot de fond. Rând pe rând se avântau spre cer motodelta, avioane, gyrocopterul. La un moment dat, privind Fox-ul care făcea un „départ à l’américaine”, vorba lui Toader Mândruţ, îi spun lui Bonsai: „Uite, cu pilotul acesta sunt sigur că n-aş zbura!”. Era Andrei, copilotul lui WV în zborul dinspre Bucureşti.
Un SUV cu rulotă a atras atenţia tuturor.



Desigur că şi noi am lăsat totul (de fapt, nu făceam nimic) şi ne-am dus să vedem ce se ascunde sub prelată



Cât de cald o fi fost de a trebuit pornit un ventilator imens? M-as fi băgat şi eu acolo să mă răcoresc





Mare greşeală aş fi făcut, pentru că dintr-o dată răcoarea ventilatorului este înlocuită cu vapaia focului de propan



Focul asta e mai eficient decât ţelina





Dinspre balon se spune : ”Cine vrea să urce cu acesta, să vină aici”. Am ezitat câteva clipe, dar din direcÅ£ia opusă se aude vocea lui Laci: „Profesore, hai să zbori cu avionul!”.  Nu mai încăpea nici o ÅŸovăială. M-am dus la Fox ÅŸi … cine vine să-mi lege centurile?! Andrei. Sigur că am uitat imediat ca doar cu puÅ£in înainte îmi promisesem că nu zbor cu Andrei ÅŸi … hai sus. Ma familiarizez cu noul meu mediu de viaţă



Decolare perfectă, ghicesc dialogul pilotului cu CZ, deşi nu aud nimic şi imediat am şi prima întrebare: „Ala e Ploieştiul?”



Ghicesc răspunsul afirmativ, apoi urmez indicaţia pilotului ghid, care îmi arată terenul de zbor în dreapta



Gravă greşeală tactică, pentru că, profitând de neatenţia mea, Andrei cârmeşte brusc la stânga şi porneşte în urmărirea unei ţinte; noroc că eram bine prins în centură, altfel cred că rămâneam deasupra balonului. Cădeam pe moale, dar fierbinte. Găsim ţinta şi intram în formaţie cu ea.





Om de bună credinţă, i-am făcut semne lui Laci că pilotul meu îl urmăreşte, fără să ştiu în ce scop. El înţelege şi menţine distanţa.



Ne plasăm strategic, ca vânătorii, puţin sub ţintă, la nivelul acoperişului hangarului





dar Laci e şi el un pilot experiementat şi, dintr-o dată virează brusc spre dreapta, în timp ce noi o facem, la fel de brusc, la stânga. Apoi, probabil necăjit pentru ratarea atacului, şi, mai ştii, poate m-a văzut şi pe mine când îl avertizam pe Laci, Andrei îşi consumă „muniţia” printr-o serie de viraje în toate direcţiile şi în toate planurile, pe care, dacă le-aş fi văzut de la sol, aş fi luat hotărârea să nu urc în avionul lui. Dar aşa, decizia a fost să urc alături de el oricând mi s-ar mai prezenta ocazia.
Ajuns, apoi, la sol, am aflat că tocmai executasem un zbor frumos în formaţie, urmat de o „rupere” şi de o serie de manevre acrobatice. Sunt mândru de mine că nici măcar nu mi-au tremurat nici picioarele şi nici vocea (sau n-am băgat eu de seamă?!) când am coborât din Fox. Epitetul „Super!” pe care l-am emis atunci şi strângerea de mână pentru Andrei a fost, însă tot ce am găsit ca dovadă de recunoştinţă.

Intre timp se făcea cald, iar aripa lui Albert a devenit prea mică pentru numărul de solicitanţi



Incă de la sosirea pe Şirna, mirosul de ceapă, apoi de legume tăiate, asociat cu vederea lor si a diferitelor foste animale care, nu de mult, încă mai behăiau, mugeau sau grohăiau, ne-a creat o foame extraordinară. Mai avem puţin de aşteptat



Asigur pe toata lumea ca a meritat aÅŸteptarea.
Dupa gulas si bere, în loc de siestă, jocuri de cabană, la care ne-au ajutat şi tinerii talentaţi din imagine



Pana la urma, cineva a ramas in picioare. A castigat cel care a stiut sa îşi facă rost de un scaun pe măsură



Am executat, apoi, încă un tur de inspecţie pe aerodrom şi am notat detaliile observate









Un eveniment de la car nu am poze a fost brevetarea mea pe ATV. Am executat o DC cu instructorul Sebi, după care am trecut la simplă, ba chiar am luat şi pasager, pe Aurel Bonsai. Rămân, totuşi, la părerea că motocicleta e mai sigură, chiar dacă are cu 50% mai puţine roţi.

Un zgomot asemănător cu al unui motor de avion ne-a atras apoi atenţia. Nu venea de la nici una dintre aeronavele prezentate anterior, ci de la un biplan multicolor, de mici dimensiuni, care, nici una nici două, s-a orientat către noi. Nu ne-a nimerit, în schimb a aterizat pe o pistă neconvenţională: pe acoperişul hangarului.



Imediat s-a organizat o echipă de salvare, formată dintr-un paramotorist, dar strădaniile sale au fost zadarnice





In disperare de cauză s-a trecu la metode mai puţin spectaculoase, dar mai sigure





De fapt, biplanul avea ca misiune împrăştierea de fluturaşi pentru o tombolă. Tombolă care a avut loc, iar câştigatorii au intrat în posesia unor cupe, cupuţe, cupulici sau cum ai vrea să le zici, a unor cărţi („Pe uliţele cerului”, pe care am câştigat-o şi eu) şi a unor reviste.



La lăsarea serii, activitatea de zbor s-a rărit, din păcate, fiind înlocuită cu un război civil cu muniţie de toate culorile, la care aş fi vrut să particip, dar zborul WV de Bucureşti nu mi-a lăsat răgaz. Ne-am îmbarcat în aeronavă, atunci când gyro îşi rotea pentru ultima dată în acea zi, aripile portante, iar Festival clipea din luminile de poziţie, din ce în ce mai vizibile.





Am decolat spre casă cu sentimentul unei zile frumoase, petrecută între prieteni, în găzduirea unor oameni extraordinari. Eu îmi exprim recunoştinţa pentru tot şi de abia aştept să văd evenimentul repetat, chiar dacă la scară mai mică, poate, pe Aeroportul Internaţional „Izlaz”.