Încep lucrările la parcarea tip park&ride de pe Bd. Aerogării. Când va fi gata lucrarea
Primăria Capitalei a dat ordin de începere pentru lucrările de la parcarea tip park&ride de pe Bulevardul Aerogării. Construcția cu trei nivele va fi ridicată la capătul liniei 5 de tramvai, lângă Aeroportul Băneasa. Parcarea va avea 200 de locuri.
Lucrările la parcarea de lângă aeroportul Băneasa ar fi trebuit finalizate la începutul anului 2012. Ulterior, termenul a fost modificat pentru prima jumătate a anului 2013, însă în acest moment nici măcar nu au fost demarate lucrările.
"Am dat ordin de începere. Constructorul lucrează acum la obținerea autorizațiilor pentru a putea începe efectiv lucrările. Până la sfârșitul anului va obține aceste autorizații. Odată începute, lucrările ar trebui să dureze 6-8 luni", a declarat pentru B365.ro Ion Dedu, director executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.
Lucrările au fost întârziate din cauza unor cereri de retrocedare apărute la puțin timp de la începerea reabilitării Bulevardului Aerogării. "Când am început să scoatem liniile de tramvai au apărut și aceste revendicări. Ele nu aveau însă sustenabilitate. Proprietarii fuseseră deja despăgubiți conform Hotărârii de Guvern din '91. Acum s-a rezolvat această problemă și putem merge înainte cu lucrarea", a mai spus Ion Dedu.
Parcarea de tip park&ride de pe Bd. Aerogării va avea două și trei nivele. Astfel, o parte a construcției supraetajate va avea trei nivele, iar o alta două nivele. În total, vor fi disponibile aproximativ 200 de locuri de parcare.
Primăria Capitalei intenționează să construiască mai multe parcări de acest gen. Ele sunt destinate navetiştilor şi vor fi poziţionate în apropierea staţiilor mijloacelor de transport. Astfel, cei care vin din afara oraşului îşi vor putea lăsa maşinile în aceste parcări, urmând ca mai apoi să se deplaseze în oraş cu ajutorul mijloacelor de transport în comun. De altfel, scopul acestor parcări este tocmai acela de a micșora numărul mașinilor care circulă prin oraș.
"Sunt multe mașini care vin din afara Capitalei și aglomerează traficul din oraș. Credem că dacă le oferim acestor șoferi alternative de deplasare rapidă prin oraș, prin crearea acestor parcări unde își pot lăsa mașinile supravegheate și asigurarea unui transport în comun eficient prin delimitarea de benzi speciale care să nu mai blocheze autovehiculele RATB în trafic, vom reuși să mai eliberăm străzile Capitalei de mașini", a spus șeful Direcției Transporturi din Primăria Capitalei.
Pe lângă parcarea de pe Aerogării, municipalitatea vrea să mai construiască parcări de tip park&ride și la IMGB (250 locuri), în zona Iancului – Pantelimon (250 locuri), zona Liviu Rebreanu (220 locuri) și zona Militari (250 locuri).
De asemenea, în planurile Primăriei Capitalei au mai fost incluse şi alte cinci parcări de tip park&ride care ar urma să fie construite în zonele: Preciziei, Colentina, Alexandriei, Ghencea şi Bd. Timişoara.
http://www.b365.ro/incep-lucrarile-la-parcarea-park-ride-de-pe-bd-aerogarii-cand-va-fi-gata-lucrarea_196707.html